ady_maris
Avansat
Data inscrierii: 31/Mai/2006 |
Mesaje: 200 |
|
|
|
Trimis: Mie Iun 21, 2006 4:56 pm |
|
|
|
|
|
Conversaþia pe care ºarpele a avut-o cu Eva este bine redatã. Numai dupã ce a fost blestemat (vers. 14), el ºi-a pierdut forma ºi a devenit reptilã. De atunci înainte, pânã în Cartea Apocalipsei, duºmanul lui Dumnezeu este numit diavolul, Satan, balaurul ºi ºarpele cel vechi. Ceea ce s-a întâmplat pe pãmânt a fost ºi mai cumplit decât ceea ce a avut loc în cer. Cu toate acestea, heruvimii ºi serafimii, toate fiinþele divine care nu au fost influenþate de Lucifer, au rãmas în rânduiala divinã, în locul destinat lor. Pe pãmânt întreaga rasã umanã a fost supusã conducerii ºi stãpânirii lui Satan.
El a reuºit sã influenþeze prima pereche ºi s-o facã sã se îndoiascã de ceea ce zisese Dumnezeu: sã nu mãnânce din pomul cunoºtinþei binelui ºi rãului ºi sã nu încalce porunca sfântã a lui Dumnezeu, încãlcare care aducea pedeapsa cu moartea. El le-a promis cã ochii lor vor fi deschiºi ºi cã ei vor fi ca Dumnezeu. Duºmanul le-a spus: “Cu siguranþã cã nu veþi muri”.
Era exact opusul a ceea ce spusese Dumnezeu. La început Satan a adus întreaga lume animalã sub stãpânirea lui, luând chipul ºarpelui, apoi el a fãcut-o pe Eva sã se supunã influenþei lui. El a pus Cuvântul lui Dumnezeu sub semnul întrebãrii ºi a transformat porunca:
“Poþi sã mãnânci dupã plãcere din orice pom din grãdinã”, exact în opusul ei “Oare a zis Dumnezeu cu adevãrat sã nu mâncaþi din toþi pomii din grãdinã” (comparaþi Genesa 2:16 cu Genesa 3:1).
Deformarea unui singur Cuvânt a fost suficientã pentru a cauza moartea. Duºmanul întotdeauna vorbeºte despre subiecte biblice, dar niciodatã nu rãmâne la Adevãrul original, el nu neagã Cuvântul, el îl rãsuceºte ºi astfel îi dã un sens diferit faþã de cel original. El atrage chiar ºi pe credincioºi în discuþii fãrã de sfârºit care submineazã credibilitatea Cuvântului lui Dumnezeu.
Nu era vorba despre mâncarea unui fruct; aici ni se prezintã cum au început de fapt lucrurile. Era vorba despre pofta ochilor, care chiar ºi astãzi duce la pofta trupeascã. El nu numai cã a atras-o pe Eva într-o discuþie, el a amãgit-o, ºi aceasta s-a întâmplat înainte sã aibã loc înmulþirea naturalã, aºa cum Domnul a intenþionat sã fie când a spus: “Creºteþi ºi înmulþiþi-vã…”.
Se ºtie la ce ne referim dacã vorbim de o femeie amãgitã. Toatã lumea este conºtientã de implicaþiile frazei: “El a cãzut în pãcat.” Scriptura spune: “Dacã un om înºealã pe o fatã nelogoditã ºi se culcã cu ea, îi va plãti zestrea ºi o va lua de nevastã“ (Exod 22:16). Dupã ce ºarpele a amãgit-o pe Eva, ea s-a dat lui Adam, care nu o cunoscuse pânã atunci în acest fel. ªarpele ºi-a lãsat în urmã sãmânþa, adicã urmaºi. Cain a fost rodul lui natural, iar Abel a fost rodul natural al lui Adam. Dupã cele întâmplate în capitolul 3, citim capitolul 4:1-2: “Adam s-a împreunat cu nevastã-sa Eva; ea a rãmas însãrcinatã, ºi a nãscut pe Cain, ºi a zis: “Am cãpãtat un om cu ajutorul Domnului!” A mai nãscut ºi pe fratele sãu Abel. Abel era cioban, iar Cain era plugar”.
Doi fii total diferiþi au fost nãscuþi. Ultima parte a capitolului 3 ºi prima parte a capitolului 4 trebuie citite împreunã. ÃŽmpãrþirea în versete ºi capitole nu au existat în manuscrisele originale. Ne este greu sã înþelegem ceea ce s-a întâmplat în aceiaºi zi, înainte ca Domnul sã vinã sã-i viziteze în rãcoarea serii. Apoi, ei s-au ascuns ºi Dumnezeu a chemat: “Adame, unde eºti?”, dupã ce ei îºi fãcuserã ºorþuri din frunze de smochin pentru a-ºi acoperi ruºinea.
Dumnezeu S-a referit direct la ceea ce se întâmplase, prin aplicarea pedepsei la locul potrivit, fapt care este valabil ºi astãzi. El i-a spus Evei: “Cu durere vei naºte copii”. Nici o femeie nu a dat naºtere unui copil dupã ce a mâncat un fruct, nici mãcar prima femeie. Nu fãrã temei a dat Dumnezeu porunca Lui strictã în Legea Lui:
“Sã nu te culci cu o vitã, ca sã te pângãreºti cu ea. Femeia sã nu se apropie de vitã, ca sã curveascã cu ea. Este o mare miºelie” (Levitic 18:23). El chiar a spus: “Blestemat sã fie cel care se va culca cu o vitã oarecare! ªi tot poporul sã rãspundã: “Amin” (Deuteronom 27:21).
Pãcatul ºi cãderea au putut avea loc din cauzã cã Adam s-a supus influenþei Evei. Acuzându-l, Domnul i-a spus lui Adam:
“Fiindcã ai ascultat de glasul nevestei tale, ºi ai mâncat din pomul despre care îþi poruncisem…” (Genesa 3:17). Vina principalã a avut-o Adam, pentru cã el a încãlcat porunca pe care Dumnezeu i-a dat-o lui personal, ºi ca atare este scris: “ªi dupã cum toþi mor în Adam…” (1Corinteni 15:22). Din acel moment omenirea a fost separatã de Dumnezeu ºi pierdutã. Prima pereche a trebuit sã pãrãseascã Paradisul. Chiar atunci Dumnezeu a prezis Mântuirea prin sãmânþa femeii (Genesa 3:15).
Când Dumnezeu a fãcut un legãmânt cu Avraam, El a cerut tãierea împrejur a prepuþului fiecãrui bãrbat, ca o aducere aminte a “Cuvântului poruncã” care a fost încãlcat, aducând astfel cãderea:
“Acesta este Legãmântul Meu pe care sã-l pãziþi între Mine ºi voi, ºi sãmânþa ta dupã tine; tot ce este parte bãrbãteascã între voi sã fie tãiat împrejur” (Genesa 17:10). Dumnezeu a declarat cã semnul legãmântului este tãierea împrejur a prepuþului:
“Va trebui tãiat împrejur atât robul nãscut în casã cât ºi cel cumpãrat cu bani; ºi astfel legãmântul Meu sã fie întãrit în carnea voastrã ca un legãmânt veºnic. Un copil de parte bãrbãteascã netãiat împrejur în carnea prepuþului lui, sã fie nimicit din mijlocul neamului sãu; a încãlcat legãmântul Meu” (Genesa 17:13-14). Tãierea împrejur a fost atât de importantã pentru Dumnezeu încât El a vrut sã-l omoare pe Moise, din cauzã cã nu-ºi tãiase împrejur fiul. (Exod 4:24-26).
În timpul lui Iosua, Dumnezeu a dat porunca sã fie tãiaþi împrejur toþi fiii care au fost nãscuþi dupã ieºirea din Egipt (capitolul 5). ªi Mântuitorul a fost tãiat împrejur în ziua a opta ºi astfel supus poruncii divine (Luca 2:21-24). În Sfintele Scripturi orice poruncã are semnificaþia ºi locul ei.
Pavel, care a fost rânduit de Dumnezeu sã fie apostol ºi învãþãtor, a scris referitor la Avraam ºi tãierea împrejur: ”Apoi a primit ca semn tãierea împrejur, ca o pecete a acelei neprihãniri, pe care o cãpãtase prin credinþã, când era netãiat împrejur. ªi aceasta pentru ca sã fie tatãl tuturor acelor care cred, mãcar cã nu sunt tãiaþi împrejur, cã adicã sã li se socoteascã ºi lor neprihãnirea aceasta…” (Romani 4:11).
ÃŽn Noul Legãmânt, care a urmat dupã rãscumpãrarea din pãcat, nu avem nici o poruncã pentru tãierea împrejur în trup. Acum inimile noastre trebuie sã fie tãiate împrejur. Hristos a murit pentru cei tãiaþi împrejur ºi pentru cei netãiaþi împrejur. Acum se aplicã ceea a ce a scris Pavel: “Cãci în Isus Hristos, nici tãierea împrejur, nici netãiere împrejur n-au vreun preþ, ci credinþa care lucreazã prin dragoste” (Galateni 5:6).
“ÃŽn El aþi fost tãiaþi împrejur nu cu o tãiere împrejur fãcutã de mânã, ci cu tãierea împrejur a lui Hristos, în dezbrãcarea de trupul poftelor firii noastre pãmânteºti, fiind îngropaþi cu El, prin credinþã în puterea lui Dumnezeu, care L-a înviat din morþi” (Coloseni 2:11-12).
Pomul vieþii era în mijlocul grãdini ºi pomul cunoºtinþei stãtea chiar lângã el. Ascultarea ºi neascultarea, viaþa ºi moartea sunt foarte apropiate, dar se exclud una pe alta. Absenþa vieþii se numeºte moarte, absenþa luminii se numeºte întuneric, absenþa credinþei este necredinþã ºi absenþa ascultãrii este neascultare.
CELE DOUÃ SEMINÞE
Dupã ce a blestemat ºarpele, Domnul i-a spus: “Vrãjmãºie voi pune între tine ºi femeie, între sãmânþa ta ºi sãmânþa ei. Aceasta îþi va zdrobi capul ºi tu îi vei zdrobi cãlcâiul” (Genesa 3:15).
ªarpele a lãsat în urmã o sãmânþã, aºa cum Dumnezeu ÃŽnsuºi a spus. ÃŽn Biblie cuvântul „sãmânþã” înseamnã urmaºi. Duºmãnia a putut sã aparã doar între douã seminþe diferite ºi originea ei aratã înspre vrãjmaº. Cuvântul lui Dumnezeu este infailibil ºi le dezvãluie celor care pot înþelege ceea ce a fost spus ºi ceea ce a avut loc de fapt. Cain a fost de la cel rãu, aºa cum a scris ºi Ioan, ucenicul iubit de Isus: “Sã ne iubim unii pe alþii, nu cum a fost Cain, care era de la cel rãu” (1Ioan 3:11-12).
Adam, cu siguranþã, nu a fost cel rãu, ci Satan, aºa o confirmã Scriptura (Matei 6:13; 1Ioan 2: 13-14). În genealogiile din Vechiul ºi Noul Testament, Cain nu este înregistrat ca fiul lui Adam. Ca cel întâi nãscut, el ar fi trebuit sã aibã dreptul de întâi nãscut. Nu este scris nicãieri despre Adam cã ar fi tatãl lui Cain. Dacã ar fi fost, atunci Enoh nu ar fi putut fi al ºaptelea de la Adam (Genesa 5; Luca 3:36-38; Iuda 14).
Cuvântul lui Dumnezeu este desãvârºit, deºi tainic uneori. Numai Eva a fost mama tuturor celor vii (Genesa 3:20). Numai unul dintre fii a fost plãcut lui Dumnezeu. Abel a jertfit un miel ºi mai târziu a devenit el însuºi prima jertfã ucisã de primul ucigaº. În Cain existau gelozia, invidia ºi tendinþa de a ucide. Aceste atribute cu siguranþã nu erau de la Dumnezeu ºi nici de la Adam, fiul lui Dumnezeu, ci de la Satan, care a fost ucigaº de la început (Ioan 8:44). ªi Cain a fost religios; ºi el a adus o jertfã, dar numai din roadele câmpului. Ca atare, el nu a stabilit o legãturã realã cu cãderea în pãcat ºi cu necesitatea rãscumpãrãrii ºi iertãrii, aºa cum o fãcuse Abel.
Cele douã linii naturale de la Cain ºi Set, au existat pânã la potop. Abel a fost ucis, nelãsând urmaºi. De la el nu avem un arbore familial. Despre zilele lui Noe citim:
“Fiii lui Dumnezeu au vãzut cã fetele oamenilor erau frumoase ºi din toate ºi-au luat de neveste pe acelea pe care ºi le-au ales”. Dupã ce aceste linii s-au amestecat, Dumnezeu a spus:
“Duhul Meu nu va rãmânea pururi în om, cãci omul nu este decât carne pãcãtoasã…Sfârºitul oricãrei fãpturi este hotãrât înaintea Mea” (Genesa 6:2-3,13).
Mântuitorul trebuia sã vinã din linia curatã a lui Set. Urmaºii lui au fost numiþi „fii ai lui Dumnezeu”, dar ºi ei au fost neascultãtori. Ei nu l-au crezut pe Noe, adevãratul prooroc-mesager pentru acel timp. ÃŽn zilele noastre este exact cum a fost atunci. Domnul nostru a prezis încurcãtura duhovniceascã a fiilor lui Dumnezeu în timpul de sfârºit. ÃŽn acele vremuri, se nãºteau faimoºii uriaºi, iar acum avem de a face cu „uriaºi” ai lumii religioase.
Apostolul Iuda a comparat timpul lui Noe, cu timpul Sodomei, aºa cum Domnul nostru Isus a fãcut-o în Luca 17:26-30 ºi a menþionat pofta fiilor lui Dumnezeu dupã trupuri strãine. O specie rarã a venit la existenþã prin Cain, care nu era în creaþia originalã. Oamenii de ºtiinþã nu au nici o explicaþie pentru scheletele ciudate descoperite ºi ca atare s-au simþit obligaþi sã inventeze teoria total nebiblicã a evoluþiei. Ei se aflã încã în cãutarea “verigii lipsã“. Apostolul Petru scrie despre fiii lui Dumnezeu care au pãcãtuit, cã ei sunt legaþi cu lanþuri în întuneric (2Petru 2:4). Isus li s-a adresat în mod special, când s-a coborât în locuinþa morþilor (1Petru 3:18-20). Ei s-au opus Duhului lui Dumnezeu, au fost neascultãtori ºi s-au amestecat cu trupurile strãine ale fiicelor oamenilor din linia lui Cain
Dumnezeu cere chiar ºi acum separarea (2 Corinteni 6:14-18). Satan este cel ce aduce întotdeauna amestecul. Chiar ºi copiii lui Dumnezeu trebuie sã sufere consecinþele, dacã nu dau ascultare mesajului unui prooroc. Îngerii din cer care au fost atraºi în cãdere de Lucifer se aflã în locuri cereºti ºi nu sunt legaþi de întuneric (Efeseni 6: 12). Pânã astãzi nici un înger nu a coborât din cer ºi nu s-a cãsãtorit pe pãmânt, aºa cum pretind unii învãþãtori (Matei 22:30). Pentru a explica mai departe despre trupurile strãine, citim ceea ce a scris Pavel:
“Nu orice trup este la fel; ci altul este trupul oamenilor, altul este trupul dobitoacelor, altul este trupul pãsãrilor, altul este trupul peºtilor. Tot aºa sunt trupuri cereºti ºi trupuri pãmânteºti; dar alta este strãlucirea trupurilor cereºti ºi alta a trupurilor pãmânteºti” (1Corinteni 15:39-40).
Toatã omenirea a pierit înecatã în potop. Din linia purã a lui Adam (Set) au supravieþuit doar Noe, soþia lui, cei trei fii ºi nurorile. De atunci, toatã omenirea se raporteazã la cei trei fii ai lui Noe ºi ca atare la Adam (Genesa 18-19; Fapte 17:26). De atunci, cele douã linii, seminþe ºi copii existã doar duhovniceºte. Apostolul Ioan scrie: „Prin aceasta se cunosc copiii lui Dumnezeu ºi copiii diavolului. Oricine nu trãieºte în neprihãnire nu este de la Dumnezeu, nici cine nu iubeºte pe fratele sãu” (1 Ioan 3:10).
Domnul Isus le-a spus foarte clar conducãtorilor religioºi care L-au respins: “Voi aveþi ca tatã pe diavolul; ºi vreþi sã împliniþi poftele tatãlui vostru” (Ioan 8:44). El a mai arãtat cã Cel ce seamãnã sãmânþa bunã este Fiul Omului ºi din sãmânþa Lui ies copiii ÃŽmpãrãþiei. Duºmanul este “cel rãu” care îºi seamãnã sãmânþa lui ºi din care din care ies copiii sãi. Aºa cum este scris: “Þarina este lumea, sãmânþa bunã sunt fiii ÃŽmpãrãþiei, neghina sunt fiii celui rãu” (Matei 13:36-43). Pe de o parte [b]îl vedem pe Cain, sãmânþa fireascã a duºmanului, pe de altã parte ÃŽl vedem pe Hristos, Sãmânþa Divinã. Eva, care nu a crezut, care a nesocotit porunca ºi a ascultat ceea ce a spus Satan prin ºarpe, stã la polul opus Mariei, cea care a crezut, cea ascultãtoare, cãreia Domnul i-a vorbit prin îngerul Gavril. Pe de-o parte influenþa lui Satan la începutul creaþiei naturale, pe de altã parte influenþa lui Dumnezeu la începutul creaþiei supranaturale prin Duh. Ambele s-au petrecut prin zãmislire ºi s-au manifestat în trup.
Este cunoscut cã Hristos, Fiul lui Dumnezeu, este sãmânþa fãgãduitã (Galateni 4:4-7). De asemenea este cunoscut cã El a luat blestemul asupra Lui (Galateni 3:13-14) ºi a smuls boldul morþii (1Corinteni 15:55-57). El a biruit moartea, El a zdrobit capul ºarpelui celui vechi, El a nimicit vrãjmãºia (Efeseni 2:16) ºi ne-a împãcat cu Dumnezeu (2Corinteni 5:19). Aceasta este vestirea centralã a Evangheliei:
“Astfel dar, dupã cum printr-o singurã greºealã a venit osânda care a lovit pe toþi oamenii, tot aºa, printr-o singurã hotãrâre de iertare a venit pentru toþi oamenii, o hotãrâre de neprihãnire care dã viaþa” (Romani 5:18). Despãrþiþi fiind de Dumnezeu, totul mergea greºit, împãcaþi cu El totul a fost readus în rânduiala divinã. Acesta este minunatul mesajul de mântuire al lui Dumnezeu cãtre omenire.
[/b]
|