În aceastĂŁ prezentare vom cerceta ĂŽn mod deosebit planul ĂŽn timp al Bisericii noutestamentare Âşi vom folosi pasaje din Sfânta ScripturĂŁ care ne vor oferi un tablou clar asupra evenimentelor ce se desfĂŁÂşoarĂŁ ĂŽn timpul respectiv. Centrul de greutate al temelor se aflĂŁ ĂŽn ultima carte profeticĂŁ a Bibliei, ĂŽn «Apocalipsa» (Descoperirea). Cuvântul profetic conĂžine simboluri care, de fapt, sunt greu de ĂŽnĂželes. MulĂži cercetĂŁtori Âşi ĂŽnvãÞãtori ai Bibliei au lĂŁsat din cauza aceasta totul la o parte, iar alĂžii Âşi-au exprimat propriile lor gânduri despre aceastĂŁ carte. LiteraturĂŁ ĂŽntr-adevĂŁr actualĂŁ explicatoare, echilibratĂŁ "la zi" care sĂŁ corespundĂŁ cu desfĂŁÂşurĂŁrile progresive, nu a existat pânĂŁ acum.

De fapt nici nu a fost posibil acest lucru, pentru cã numai prin împlinirea evenimentelor prezise în Sfânta Scripturã, pot fi recunoscute, vãzute, înþelese ºi rânduite anumite desfãºurãri. Prima ºi ultima generaþie a cronologiei creºtine au fost evidenþiate în mod deosebit în profeþia biblicã. Tot respectul Îi revine Dumnezeului Atotºtiutor, pentru cã El a permis ca desfãºurarea lucrurilor sã fie scrisã dinainte. Pentru o vedere generalã mai bunã, vom trata pe rând fiecare capitol din Apocalipsa ºi vom apela la textele corespunzãtoare din toatã Sfânta Scripturã pentru contextul respectiv.

Prezentãrile sunt scurte, dar sunt suficiente pentru a deschide cititorului interesat intrarea În planul lui Dumnezeu. Domnul Dumnezeu sã-i dãruiascã fiecãrui cercetãtor sincer, ÎnÞelegerea corectã ºi descoperirea, pentru a cuprinde textul descoperirii. Ferice de toÞi acei care citesc Cuvântul inspirat prin Duhul ºi ÎnÞeleg prin Duhul, cãci Duhul lui Dumnezeu cerceteazã totul (1. Cor. 2, 10-16).


În capitolul 13 din Apocalipsa nu mai sunt amintite primele trei ĂŽmpĂŁrĂŁĂžii pe care le vĂŁzuse Daniel, pentru cĂŁ acestea aparĂžin deja trecutului. La sfârÂşitul zilelor este vorba despre ultima putere mondialĂŁ, ÎmpĂŁrĂŁĂžia RomanĂŁ, care este descrisĂŁ ca o fiarĂŁ cu Âşapte capete Âşi zece coarne. Demn de remarcat este cĂŁ aceastĂŁ fiarĂŁ a Satanei seamĂŁnĂŁ cu balaurul roÂşu cu Âşapte capete Âşi zece coarne (cap. 12, 3). Domnitorul acestei lumi, ĂŽÂşi exercitĂŁ «marea putere» Âşi influenĂža pe pĂŁmânt prin persoana Anticristului.
"… Balaurul i-a dat puterea lui, scaunul lui de domnie Âşi o stĂŁpânire mare." (vers. 2). Deci, este vorba despre puterea mondialĂŁ, care pleacĂŁ de la un anumit «scaun».

Atunci când este vorba despre ºapte capete sau zece coarne, mulÞi ÎnvãÞãtori ai Bibliei cred cã este vorba doar despre ºapte sau zece state deosebite. Ei nu gândesc mai departe, ºi anume cã o fiarã nu este compusã numai din capete ºi coarne. Indiferent dacã sunt ºapte, zece, douãsprezece, douãzeci sau treizeci ºi cinci de state, important este cã În cadrul "Statelor Unite ale Europei", sunt ºapte capete conducãtoare ºi zece coarne care lovesc.
Este de observat cĂŁ celelalte Âşase capete nu sunt amintite ĂŽn legĂŁturĂŁ cu exercitarea puterii deosebite a acelui «scaun», nici nu se spune cĂŁ au parte de rĂŁnire Âşi vindecare. Deci se vorbeÂşte despre o ĂžarĂŁ conducĂŁtoare, un cap distins care aparĂžine ÎmpĂŁrĂŁĂžiei Romane, Âşi a fost rĂŁnit de moarte. "… Unul din capetele ei pĂŁrea rĂŁnit de moarte; dar rana de moarte fusese vindecatĂŁ." (vers. 3). Aici se aminteÂşte numai de un cap care a fost rĂŁnit, dar a cĂŁrui ranĂŁ de moarte a fost vindecatĂŁ. Vedem ĂŽnaintea ochilor, cĂŁ ĂŽn istorie a existat numai o singurĂŁ naĂžiune care a avut dreptul sĂŁ poarte denumirea de onoare "Sfânta ÎmpĂŁrĂŁĂžie RomanĂŁ de naĂžiune germanĂŁ". Scrierile istorice confirmĂŁ cĂŁ au existat ĂŽmpĂŁraĂži germano-romani Âşi papi germano-romani. Germania este predestinatĂŁ sĂŁ fie capul conducĂŁtor ĂŽn Europa UnitĂŁ. Este cea mai puternicĂŁ din punct de vedere economic Âşi cea mai populatĂŁ ĂžarĂŁ din Uniunea EuropeanĂŁ. Aici este explicaĂžia de ce se concentreazĂŁ toatĂŁ desfĂŁÂşurarea asupra inimii Europei pentru ĂŽmplinirea tratatelor romane dupĂŁ unirea Germaniei, cĂŁreia i se atribuie un rol deosebit. AceastĂŁ poziĂžie de frunte este accentuatĂŁ ĂŽn mod deosebit de puterea mondialĂŁ din prezent, de S.U.A., Âşi este pretinsĂŁ ĂŽn concordanÞã cu proorocia. Germania are cei mai mulĂži vecini, este aÂşezatĂŁ central, este ĂŽn graniÞã cu Þãrile estice, este destinatĂŁ sĂŁ slujeascĂŁ drept zonĂŁ de contact pentru ĂŽntreaga EuropĂŁ.

În aceastã legãturã este foarte semnificativã expresia "ranã de sabie" (vers. 14). S-a întâmplat prin sabia Duhului, ºi anume Cuvântul lui Dumnezeu (Ef. 6, 17) care este mai ascuþitã decât o sabie cu douã tãiºuri (Evrei 4, 12). Nouã ne este spus cã lumea se va mira de vindecarea acestei rãni de moarte. În zilele Reformei a fost mânuitã sabia Duhului, ºi anume Cuvântul lui Dumnezeu predicat. Ca urmare, biserica de stat din þara conducãtoare a primit o loviturã aproape de moarte. Împãrþirea religioasã a avut loc prin Reformã. Dupã al doilea rãzboi mondial, aceeaºi þarã a suferit a doua loviturã, ºi anume o împãrþire politicã, ºi astfel a fost împãrþit continentul european în est ºi vest, aºa ca înainte în protestanþi ºi catolici.

Cine ar fi îndrãznit sã creadã sau sã socoteascã ce va urma, ce a cerut preºedintele Statelor Unite, Ronald Reagan, la vizita lui în Berlin în 1987? În faþa zidului porþii Brandenburg, care reprezenta împãrþirea dintre est ºi vest, el a spus: "Mr. Gorbatchev, open this gate, tear down this wall." "Domnule Gorbaciov, deschideþi poarta aceasta, dãrâmaþi zidul acesta." Doi ani mai târziu aceastã cãdere a zidului ºi deschiderea porþii Brandenburg, a intrat în istorie ca eveniment istoric. S-a împlinit ºi ce a spus Willy Brandt: "Creºte împreunã, ceea ce aparþine împreunã", ºi aceasta este valabilã atât pentru Germania precum ºi pentru întreaga Europã.

Reunificarea Germaniei, Âşi ĂŽn legĂŁturĂŁ cu aceasta unirea Europei, este ĂŽmplinirea proorociei biblice pentru timpul sfârÂşitului. ÎmpĂŁrĂžirea a trecut, lovitura de moarte se vindecĂŁ, din punct de vedere politic Âşi religios creÂşte din nou totul ĂŽmpreunĂŁ. Ceea ce aparĂžine de ÎmpĂŁrĂŁĂžia RomanĂŁ se ĂŽncadreazĂŁ, Âşi astfel se ridicĂŁ din nou o putere mondialĂŁ ĂŽn faĂža ochilor noÂştri — "Uniunea EuropeanĂŁ". Tot pĂŁmântul este mirat Âşi priveÂşte plin de entuziasm cât de repede, aÂşa zis "peste noapte", s-a schimbat totul Âşi cât de urgent are loc procesul de unificare pe plan politic Âşi religios. Prin biruinĂža secolului, a "catolicismului mondial" asupra "comunismului mondial" ĂŽn anul 1989, s-a ĂŽmplinit proorocia ĂŽnaintea ochilor noÂştri. Toate acestea s-au ĂŽntâmplat pentru ca puterea spiritualĂŁ a Romei, sĂŁ-Âşi poatĂŁ ocupa poziĂžia ei prioritarĂŁ, Âşi pentru a birui ultima putere politicĂŁ mondialĂŁ.

La aceastĂŁ deosebitĂŁ putere a fiarei nu este vorba ĂŽn general numai despre o putere, ci despre o persoanĂŁ care o ĂŽntruchipeazĂŁ Âşi o reprezintĂŁ (Dan. 7, 17 Âş. a.). PreÂşedintele Europei Unite are putere limitatĂŁ ca Âşi alĂži preÂşedinĂži, cancelari, prim-miniÂştri Âşi Âşefi de state — el este ĂŽnlocuit, schimbat. CĂŁpetenia religioasĂŁ dimpotrivĂŁ, este ĂŽn acelaÂşi timp Âşef de stat Âşi nu poate fi nici schimbat Âşi nici ĂŽnlocuit; posedĂŁ o putere mondialĂŁ. În proorocia biblicĂŁ ne este spus clar cĂŁ ambele — religia Âşi politica — se vor uni, iar puterea religioasĂŁ va domina (vezi cap. 17). Dintre toate bisericile numai biserica romano-catolicĂŁ are caracter statal. Ea ĂŽntreĂžine relaĂžii diplomatice cu statele lumii. Vaticanul este un stat independent ĂŽn alt stat, de aceea aparĂžine de cele Âşapte, dar el este al optulea (Apoc. 17, 11).

Europa politicã va sta pe deplin sub influenÞa cãpeteniei religioase, cãreia i se supune restul creºtinãtãÞii prin ecumenie ºi care este recunoscutã ºi de celelalte religii. Noua ordine mondialã despre care vorbesc mulÞi, este mai avansatã decât se ºtie În general. Deja acum este valabil dreptul european deasupra dreptului statelor individuale. Tot ce se hotãrãºte la Strasburg, este transmis mai departe de la Bruxelles cãtre toate statele membre ale Uniunii Europene. Unele state protestante s-au Împotrivit ataºãrii, pentru cã au prevãzut În ce direcÞie merge totul ºi cine face de fapt politica. Dar dupã cum este scris, se vor Încadra ºi ei. Cine nu vrea sã se supunã, va simÞi, cãci "Cine se poate asemãna cu fiara, ºi cine se poate lupta cu ea? I s-a dat o gurã, care rostea vorbe mari ºi hule. ºi i s-a dat putere sã lucreze patruzeci ºi douã de luni." (vers. 4b-5).

Cine este aceastã "i" (ea), cãreia i-a fost datã puterea ºi este descrisã ca fiarã care ºi-a deschis gura? "Ea ºi-a deschis gura, ºi a Început sã rosteascã hule Împotriva lui Dumnezeu, sã-I huleascã Numele, cortul ºi pe cei ce locuiesc În cer." (vers. 6). Din textul acesta rezultã clar despre ce este vorba. Domnul a dat fãgãduinÞa deja În Ioan 14 cã va pregãti locul pentru ai Sãi ºi va reveni pentru a-i lua la Sine. Din clipa plecãrii ºi pânã la Începerea ÎmpãrãÞiei de o mie de ani, biruitorii vor locui În cer.

Acest "dictator mondial" în care se uneºte puterea religioasã ºi cea lumeascã, nu cunoaºte limite în îngâmfarea lui. Oamenii vor privi înspre el ca la un dumnezeu în chip de om, ºi toatã puterea politicã ºi religioasã i se va subordona. Proorocul Daniel spune despre el: "El va rosti vorbe de hulã împotriva Celui Prea Înalt, va asupri pe sfinþii Celui Prea Înalt, ºi se va încumeta sã schimbe vremile ºi legea; ºi sfinþii vor fi daþi în mâinile lui timp de o vreme, douã vremi, ºi o jumãtate de vreme." (cap. 7, 25). Ca ºi Ioan, proorocul Daniel a anunþat cã acest timp de mare necaz ºi prigoanã va dura trei ani ºi jumãtate. Presiunea însã, care va fi exercitatã asupra credincioºilor biblici o perioadã scurtã înainte de rãpire, nu este stabilitã în timp.

Când este vorba despre o astfel de prigoanã, atunci cei mai mulÞi contemporani dau necredincioºi din cap. Existã chiar ºi oameni care nu pot crede cã În timpul celor cca. o mie de ani de domnie absolutã a bisericii romano-catolice din evul mediu, milioane de oameni au suferit moartea de martiri. Sã ne gândim numai la aºa zisele procese Împotriva instigatorilor, la arderile pe rug, la inchiziÞie, pânã la "noaptea Sf. Bartolomeu". Multora le rãmâne de neÎnÞeles, cum ºase milioane de iudei ºi alte sute de mii din alte popoare au putut fi uciºi Într-un mod groaznic, cu buna ºtiinÞã ºi În parte chiar În colaborare cu biserica În timpul celui de-al treilea Reich din secolul nostru.

"I s-a dat sã facã rãzboi cu sfinÞii, ºi sã-i biruiascã. ªi i s-a dat stãpânire peste orice seminÞie, peste orice norod, peste orice limbã ºi peste orice neam." (Apoc. 13, 7). Cu privire la aceasta, În vers. 10 este o avertizare serioasã: "Cine duce pe alÞii În robie, va merge ºi el În robie. Cine ucide cu sabia, trebuie sã fie ucis cu sabie." Dar apoi scrie: "Aici este rãbdarea ºi credinÞa sfinÞilor."

Cãpetenia religioasã din timpul sfârºitului este recunoscutã prin faptul cã omul acesta se lasã venerat ºi omagiat ca ºi cum ar fi Dumnezeu: "ºi toÞi locuitorii pãmânt ului i se vor Închina, toÞi aceia al cãror nume n-a fost scris, de la Întemeierea lumii, În cartea vieÞii Mielului, care a fost jungheat." (Apoc. 13, Cool.

O altĂŁ caracteristicĂŁ a "lui" este celibatul; aÂşa se aminteÂşte ĂŽn proorocul Daniel:
"… nici de dorinĂža femeilor; cu un Cuvânt, nu va Ăžinea seamĂŁ de niciun dumnezeu, ci se va slĂŁvi pe sine mai pe sus de toĂži. În schimb, va cinsti pe dumnezeul cetĂŁĂžuilor…" (Dan. 11, 37-38a), Âşi anume va face cruciade Âşi rĂŁzboaie ĂŽn general. Celibatul este ĂŽmpotriva ordinii dumnezeieÂşti stabilite la ĂŽnceput, Âşi este descrisĂŁ de Pavel ca ĂŽnvãÞãturĂŁ drĂŁceascĂŁ (1. Tim. 4, 1-4). Numai copiii adevĂŁraĂži ai lui Dumnezeu vor rezista acestei mari ĂŽnÂşelĂŁciuni religioase Âşi ĂŽnÂşelĂŁtorilor — unii ĂŽnainte de rĂŁpire, iar alĂžii dupĂŁ aceasta.

Întreaga lume, toĂži politicienii cu renume, rang Âşi nume, toate personalitĂŁĂžile religioase, toate confesiunile, de fapt aÂşa cum este scris, toĂži locuitorii pĂŁmânt ului ĂŽn afara celor care stau scriÂşi ĂŽn cartea Mielului jungheat, vor privi spre el Âşi ĂŽi vor aduce onoare. Deja ĂŽnainte, mai ales ĂŽncepând din zilele Reformei, ĂŽnvãÞãtorii Bibliei ĂŽn frunte cu dr. Martin Luther, au arĂŁtat cĂŁ aceastĂŁ personalitate trebuie cĂŁutatĂŁ Âşi gĂŁsitĂŁ ĂŽn papalitate (vezi «Introducere ĂŽn proorocul Daniel» de Luther).

În timpul contrareformei, iezuiþii au eliminat acest gând ºi au format o inducere în eroare, cã Anticristul trebuie sã fie un iudeu. Aceasta este crezutã pânã în zilele noastre chiar ºi de prietenii protestanþi ai Israelului, pentru cã evangheliºtii de la radio ºi predicatorii au preluat-o astfel. Alþii îl cautã în islam. Este o minciunã groaznicã pe care duhul înºelãtor a fãcut-o credibilã înþelepþilor. Unde este scris despre aceasta în Biblie? Conform 2. Tes. 2 unde este descris acest bãrbat, Dumnezeu i-a lãsat sã creadã aceastã minciunã pe acei oameni care nu au crezut adevãrul Cuvântului. Ei trebuie sã creadã minciuna ºi cad sub judecata divinã.

DupĂŁ cum Hristos are multe denumiri care Îl aduc ĂŽn legĂŁturĂŁ cu domeniul slujbelor, tot aÂşa are Âşi adversarul Lui multe denumiri. În contradicĂžie cu Hristos, Fiul lui Dumnezeu, el este fiul pierzĂŁrii. Hristos este adevĂŁratul Prooroc fĂŁgĂŁduit, el proorocul fals care a fost anunĂžat. Apostolul Pavel ĂŽl descrie ca om al fĂŁrĂŁdelegii, ca potrivnic, care se ridicĂŁ mai presus de tot ce priveÂşte pe Dumnezeu sau serviciul divin, care se aÂşeazĂŁ chiar ĂŽn Templul lui Dumnezeu Âşi se lasĂŁ sĂŁrbĂŁtorit ca Dumnezeu. Pentru cĂŁ el se pretinde locĂžiitorul Fiului lui Dumnezeu, urmeazĂŁ ĂŽn mod logic Âşi ĂŽnchinarea. El acceptĂŁ adresarea "Sfântul pĂŁrinte", denumire care i se cuvine numai singurului Dumnezeu — Âşi aceasta este ĂŽmpotriva Sfintei Scripturi: "ÂŞi ,TatĂŁ‘ sĂŁ nu numiĂži pe nimeni pe pĂŁmânt …" (Mat. 23, 9). În ceea ce priveÂşte vestirea, el pretinde infailibilitatea pe «scaunul lui», ca ĂŽnsuÂşi Dumnezeu pe scaunul Lui. El se prezintĂŁ ca locĂžiitorul lui Hristos, deÂşi Hristos ĂŽi reprezintĂŁ pe ai SĂŁi, dar El ĂŽnsuÂşi nu poate fi ĂŽnlocuit.

Apostolul Ioan numeºte de repetate ori aceastã persoanã tainicã "Anticrist", ceea ce înseamnã cã acest bãrbat care se referã la Dumnezeu ºi Hristos, este împotriva lui Dumnezeu ºi a lui Hristos. El îºi zideºte propria lui bisericã cu ajutorul puterii lumeºti pe lângã Biserica lui Hristos, ºi nu are parte de mântuirea înfãptuitã de Dumnezeu în Hristos. Iertarea pãcatelor o reþine pentru sine. În învãþãturã ºi în practicã el a stabilit dogmele ºi tradiþiile lui proprii pe lângã ºi împotriva Cuvântului lui Hristos. Pe acest bãrbat, care stã în contradicþie cu toþi proorocii adevãraþi, Apocalipsa îl numeºte "prooroc mincinos" (cap. 19, 20).

Fiara din pãmânt

A doua parte a capitolului 13 din Apocalipsa este ºi mai tainicã decât prima. "Apoi am vãzut ridicând u-se din pãmânt o altã fiarã, care avea douã coarne ca ale unui miel, ºi vorbea ca un balaur. Ea lucra cu toatã puterea fiarei dintâi Înaintea ei; ºi fãcea ca pãmântul ºi locuitorii lui sã se Închine fiarei dintâi, a cãrei ranã de moarte fusese vindecatã." (vers. 11-12).

Aceastã a doua putere vine din pãmânt, nu din marea popoarelor. În profeþia biblicã, popoarele Europei sunt comparate cu apele mãrii (cap. 17, 15). La a doua fiarã este vorba despre o putere de pe un continent, pe care la început nu au existat multe neamuri ºi limbi. Mielul simbolizeazã aici þara creºtinã, care este unicã pe pãmânt în ce priveºte libertatea religioasã. Cele douã coarne ne aratã puterea lumeascã ºi cea religioasã. Aici este vorba despre a doua putere mondialã, Statele Unite ale Americii, în comparaþie cu "Statele Unite ale Europei". Aºa dupã cum ni se spune, va veni clipa, în care a doua fiarã puternicã, cu orientare protestantã, va vorbi limba balaurului roman ºi va exercita puterea primei fiare.

Puterea fiarei a doua are grijã ca prima fiarã, a cãrei ranã de moarte se vindecã, sã primeascã Închinare ºi recunoaºtere de la locuitorii pãmânt ului. Ea va fi Însemnatã mai ales prin dezvoltarea ºi progresul tehnic. "Sãvârºea semne mari, pânã acolo cã fãcea chiar sã se pogoare foc din cer pe pãmânt, În faÞa oamenilor. ºi amãgea pe locuitorii pãmânt ului prin semnele, pe care i se dãduse sã le facã În faÞa fiarei. Ea a zis locuitorilor pãmânt ului sã facã o icoanã fiarei, care avea rana de sabie ºi trãia." (vers. 13-14).

În ceea ce priveÂşte domeniul religios, Pavel scrie despre "taina fĂŁrĂŁdelegii" — ĂŽn contradicĂžie cu adevĂŁratele semne Âşi minuni, cum s-au ĂŽntâmplat ĂŽn timpul slujbei Domnului nostru Âşi a apostolilor, care se mai ĂŽntâmplĂŁ Âşi astĂŁzi ca o confirmare a Cuvântului —, cĂŁ va fi ĂŽnsoĂžitĂŁ de semne Âşi minuni mincinoase: "ArĂŁtarea lui se va face prin puterea Satanei, cu tot felul de minuni, de semne Âşi puteri mincinoase, Âşi cu toate amĂŁgirile nelegiuirii pentru cei ce sunt pe calea pierzĂŁrii, pentru cĂŁ n-au primit dragostea adevĂŁrului ca sĂŁ fie mântuiĂži." (2. Tes. 2, 9-10).

A doua putere mondialã a fost la Început total protestantã. Oamenii din Þãrile Europei s-au refugiat acolo din cauza asupririi religioase ºi a prigoanei, ºi au gãsit o patrie nouã. Unificarea protestantã În Conciliul Mondial al Bisericilor este chipul bisericii catolice mondiale. El primeºte viaÞã (vers. 15), aceasta Înseamnã cã primeºte drept de existenÞã ºi dreptul deplin de a-ºi spune Cuvântul. De un timp Încoace, Conciliul Mondial al Bisericilor κi ridicã vocea Într-adevãr, ca de exemplu la plenara sa din februarie 1991 În Canberra, Australia, cu privire la rãzboiul din Golful Persic. De la papa ºi episcopii lui s-au aºteptat mai mult sau mai puÞin pãrerile lor, dar acum are ºi Conciliul Mondial al Bisericilor un Cuvânt influent de spus. "I s-a dat putere sã dea suflare icoanei fiarei, ca icoana fiarei sã vorbeascã, ºi sã facã sã fie omorâÞi toÞi cei ce nu se vor Închina icoanei fiarei." Prigonirea se va Îndrepta În curÎnd Împotriva credincioºilor adevãraÞi, care din convingere nu fac parte nici din Biserica romano-catolicã mondialã ºi nici din Conciliul Mondial al bisericilor protestante.

În proorocul Daniel ni se dã o explicaþie clarã ce însemnãtate are închinarea la icoana fiarei, aºa cum este descrisã în Apoc. 13. Chipul din timpul lui Daniel a fost chipul unui om (cap. 2, 32-33). Cum a vãzut ºi a descris proorocul chipul, astfel a fost fãcut, ºi anume ºaizeci de coþi înãlþime, care apoi a fost înãlþat în þinutul Babilonului (cap. 3, 1). Atunci era vorba despre Babilonul din Mesopotamia de pe Eufrat, Irak-ul de astãzi. Ultimul Babilon trebuie sã-l cãutãm în centrul lumii pe Tibru. Astfel ne este prezentat clar Cuvântul profetic înaintea ochilor.

Atunci a fost fĂŁcut un chip vizibil al acestei puteri – fiarĂŁ, Âşi toate popoarele, neamurile Âşi limbile au fost solicitate de cĂŁtre autoritatea cea mai ĂŽnaltĂŁ, sĂŁ aducĂŁ laudĂŁ Âşi ĂŽnchinare acestui chip inaugurat. "Iar un crainic a strigat cu glas tare: ,IatĂŁ ce vi se porunceÂşte, popoare, neamuri, oameni de toate limbile! În clipa când veĂži auzi sunetul trâmbiĂžei, cavalului, chitarei, alĂŁutei, psaltirii, cimpoiului, Âşi a tot felul de instrumente de muzicĂŁ, sĂŁ vĂŁ aruncaĂži cu faĂža la pĂŁmânt , Âşi sĂŁ vĂŁ ĂŽnchinaĂži chipului de aur, pe care l-a ĂŽnĂŁlĂžat ĂŽmpĂŁratul NebucadneĂžar. Oricine nu se va arunca cu faĂža la pĂŁmânt Âşi nu se va ĂŽnchina, va fi aruncat chiar ĂŽn clipa aceea ĂŽn mijlocul unui cuptor aprins.‘" (Dan. 3, 4-6).

Întâmplarea cu cei trei bãrbaþi din cuptor este în general cunoscutã. Ei nu s-au putut supune acestei porunci, sã-i aducã onoare acestui chip ridicat. Prigoana a venit peste acei care nu au îngenuncheat înaintea acestui chip, ci au adus închinare singurului Dumnezeu, Cel cãruia i se cuvine închinarea.

Aceºti închinãtori credincioºi ai lui Dumnezeu au avut curajul sã-i spunã împãratului: "Iatã, Dumnezeul nostru, cãruia Îi slujim, poate sã ne scoatã din cuptorul aprins, ºi ne va scoate din mâna ta, împãrate. ºi chiar de nu ne va scoate, sã ºtii, împãrate, cã nu vom sluji dumnezeilor tãi, ºi nici nu ne vom închina chipului de aur, pe care l-ai înãlþat!" (Dan. 3, 17-1Cool. Aceastã relatare este scrisã pentru încurajarea tuturor credincioºilor care vor fi într-o situaþie asemãnãtoare în timpul sfârºitului. Domnul este cu ai Sãi ºi nu-i pãrãseºte; iar ei rãmân credincioºi pânã la moarte.

Descrierea Înºesitã descoperã taina ºi numãrul tainic 666. Cine crede cã aceastã icoanã care vorbeºte este televizorul, nu a ÎnÞeles nimic. Televizorul este un lucru fãrã viaÞã, care nu poate sã vorbeascã de la sine, ci redã numai tonuri ºi imagini care au fost Înregistrate În altã parte.

1). Este foarte important sĂŁ se Âştie cĂŁ aici nu se vorbeÂşte despre un chip sau o fotografie oarecare, ci despre icoana fiarei (Apoc. 13, 15).
2). Acesta nu este doar un numĂŁr, care este tĂŁlmĂŁcit de unii ĂŽn mod arbitrar, cĂŁ ar fi tehnica de codificare Âşi supraveghere totalĂŁ prin "lumea computerului", ci este numĂŁrul fiarei (cap. 13, 1Cool.
3). Nu este numai un nume oarecare, ci este numele fiarei (cap. 13, 17),
4). Âşi nu numĂŁrul oarecare al vreunui nume, ci numĂŁrul numelui fiarei (cap. 15, 2),
5). la fel, nu un semn oarecare, ci semnul fiarei (cap. 16, 2)
6). Âşi semnul numelui fiarei (cap. 14, 11).

Din aceastã combinaÞie Înºesitã, care are ca punct de referinÞã de fiecare datã "Fiara", rezultã Însemnãtatea individualã ºi totalã. Numai cine ÎnÞelege cã este vorba despre acelaºi punct de referinÞã, va recunoaºte tãlmãcirile personale ºi parÞiale fãcute "de-acasã".

Cuvântul "chip" ĂŽl ĂŽntâlnim ĂŽn Biblie ĂŽn diferite legĂŁturi, ĂŽncepând din primul capitol, de exemplu: "Dumnezeu a fĂŁcut pe om dupĂŁ chipul SĂŁu …" Chipul lui Dumnezeu a fost statura ĂŽn care a apĂŁrut Cel invizibil ĂŽntr-un mod vizibil. Hristos este chipul lui Dumnezeu — ĂŽntipĂŁrirea FiinĂžei Lui (Evrei 1, 3; 2. Cor. 4, 4). Pe de altĂŁ parte este Anticristul ca fiul pierzĂŁrii (2. Tes. 2, 3), chipul pĂŁmântesc al fiului zorilor cĂŁzut din cer (Isa. 14, 12). Lucifer, ĂŽmpotrivitorul, s-a ridicat ĂŽn cer ca fiul zorilor Âşi a vrut sĂŁ fie ca Dumnezeu; acelaÂşi lucru ĂŽl face acest bĂŁrbat pe pĂŁmânt. Icoana fiarei nu trebuie vĂŁzutĂŁ doar ca un portret, ci trebuie privitĂŁ ca ceva existent Âşi viu.

Semnul tainic al fiarei

Acum vrem sã ne ocupãm de semnul fiarei: "ªi a fãcut ca toÞi: mici ºi mari, bogaÞi ºi sãraci, slobozi ºi robi, sã primeascã un semn pe mâna dreaptã sau pe frunte" (Apoc. 13, 16).

Cu siguranÞã acesta nu este un semn exterior, cum au trebuit sã poarte iudeii În diferite timpuri. Pecetea lui Dumnezeu cu care i-a Însemnat Domnul pe ai Sãi, deasemenea nu este vizibilã. ºi cei 144.000 din cele douãsprezece seminÞii ale Israelului vor purta pe frunte pecetea lui Dumnezeu care este invizibilã. Pecetea lui Dumnezeu nu este sãrbãtorirea unei anumite zile, cum ÎnvaÞã unii. Ca semn al legãmânt ului, nu ca pecete, Dumnezeu a obligat Israelul sã Þinã ziua a ºaptea (Exod 31, 12-17). Cei ce fac parte de Bisericã, neprihãniÞi prin credinÞa În Hristos, vor primi ca ºi Avraam, pecetea lui Dumnezeu (Rom. 4, 11; 2. Cor. 1, 22). Ei vor fi pecetluiÞi cu Duhul Sfânt pentru ziua rãscumpãrãrii (Ef. 4, 30), nu pentru o anumitã zi din sãptãmânã.

În timpul necazului cel mare oamenii vor fi obligaþi sã accepte sistemul religios ºi sã i se supunã, altfel nu vor putea vinde ºi cumpãra. Fruntea aratã înspre decizia care se hotãrãºte în minte. Mâna vorbeºte despre faptã, "acþiunea" care urmeazã în urma deciziei luate. O apartenenþã sau înscriere într-o confesiune este confirmatã de semnãtura proprie. Credincioºii biblici vor fi expuºi restricþiilor ºi prigoanei care vin din partea sistemului religios. Dacã, de exemplu, la cãutarea unui loc de muncã trebuie declaratã religia, se poate decide imediat dacã persoana primeºte locul de muncã sau nu.

Semnul este de naturĂŁ duhovniceascĂŁ Âşi este ĂŽn legĂŁturĂŁ cu «ĂŽnvãÞãtura». AÂşa cum pe de-o parte este acceptatĂŁ, vestitĂŁ Âşi urmatĂŁ ĂŽnvãÞãtura lui Dumnezeu, la fel se ĂŽntâmplĂŁ pe altĂŁ parte cu acei care primesc ĂŽnvãÞãturile false ale ĂŽmpotrivitorului. ÎnvãÞãtura, credinĂža Âşi convingerea nu vor fi vizibile pe frunte Âşi pe mânĂŁ, ci purtate ĂŽn inimĂŁ Âşi ĂŽnfĂŁptuite ĂŽn practicĂŁ. Pecetluirea cu Duhul are loc dupĂŁ primirea Cuvântului adevĂŁrului (Ef. 1, 13); ĂŽnsemnarea cu semnul fiarei are loc odatĂŁ cu acceptarea Cuvântului fals.

UrmĂŁtorul text ne dĂŁ o lĂŁmurire definitivĂŁ despre faptul cĂŁ aici nu este vorba despre un semn exterior oarecare, ci descoperĂŁ realitatea importantĂŁ cĂŁ acest semn conĂžine numele fiarei Âşi numĂŁrul numelui ei: "… Âşi nimeni sĂŁ nu poatĂŁ cumpĂŁra sau vinde, fĂŁrĂŁ sĂŁ aibĂŁ semnul acesta, adicĂŁ numele fiarei, sau numĂŁrul numelui ei. Aici e ĂŽnĂželepciunea. Cine are pricepere, sĂŁ socoteascĂŁ numĂŁrul fiarei. CĂŁci este un numĂŁr de om. Âşi numĂŁrul ei este: Âşase sute Âşase zeci Âşi Âşase." (vers. 17-1Cool. Aceasta este descoperirea deplinĂŁ a acestei taine despre semnul fiarei, ĂŽn care este de gĂŁsit tripla combinaĂžie Âşi de fiecare datĂŁ are fiara ca punct de referinÞã. Totul este cuprins ĂŽn numĂŁrul 666, care corespunde titlului acestui om:

LOCÞIITORUL FIULUI LUI DUMNEZEU

V I C A R I U S F I L I I D E I

5+1+100+.+.+1+5+. .+1+50+1+1 +500+.+1 = 666

Un semn poate fi pĂŁmântesc, dar Âşi un semn duhovnicesc de recunoaÂştere. Nimeni nu aÂşteaptĂŁ sĂŁ vadĂŁ pe cineva purtând vizibil numele Âşi numĂŁrul fiarei. Pavel a spus: "… port semnele Domnului Isus pe trupul meu." (Gal. 6, 17). Sigur el nu Âşi-a expus semnele RĂŁstignitului ĂŽn exterior, ceea ce ar fi ĂŽnsemnat o batjocurĂŁ, ci a purtat semnele duhovniceÂşti. Ce este semnul, care este de fapt identitatea acestei instituĂžii religioase? Pentru a afla aceasta, trebuie sĂŁ ne ĂŽntoarcem la ĂŽnceput, la ĂŽnfiinĂžarea ei. DacĂŁ noi Âştim prin ce a fost provocatĂŁ prigoana atunci, dupĂŁ ĂŽnfiinĂžarea bisericii romane de stat ĂŽn sec. IV., atunci vom Âşti Âşi prin ce va fi provocatĂŁ acum. Semnul acestei biserici-mamĂŁ este credinĂža trinitarĂŁ inventatĂŁ, care susĂžine cĂŁ Dumnezeu a fost ĂŽn trei persoane individuale deja ĂŽn veÂşnicie, care sunt toate trei la fel de veÂşnice, la fel de atotÂştiutoare Âşi la fel de atotputernice. AceastĂŁ credinÞã trinitarĂŁ obligatorie cerutĂŁ de stat, devenise mijlocul de presiune care a provocat prigoana milenarĂŁ cea mai groaznicĂŁ a evreilor, creÂştinilor Âşi musulmanilor, care au avut o altĂŁ credinÞã.

UrmĂŁtoarele citate sunt foarte grĂŁitoare:

"Imperiul Roman de RĂŁsĂŁrit 28.2.380. CredinĂža trinitarĂŁ – Religie de stat. Teodosiu I. cel Mare, pe care ĂŽmpĂŁratul occidental-roman GraĂžian l-a ridicat ca ĂŽmpĂŁrat al Occidentului dupĂŁ moartea lui Valens 379, decreteazĂŁ tuturor popoarelor supuse lui, credinĂža trinitarĂŁ creÂştinĂŁ ĂŽn forma ĂŽn care a fost aprobatĂŁ la Conciliul de la Niceea ĂŽn anul 325."

"Constantinopol 1.5.381. CredinÞa trinitarã obligatorie pentru creºtini. La Conciliul Ecumenic II, episcopii au stabilit edictul aprobat de Împãratul Teodosiu I În februarie 380, În care li se cere tuturor supuºilor romani acceptarea credinÞei trinitare creºtine, aºa cum a fost formulatã la Conciliul de la Niceea 325. CredinÞa trinitarã, care conÞine trinitatea lui Dumnezeu Tatã, Fiu ºi Duh Sfânt, este declaratã ca singura credinÞã valabilã pentru toÞi creºtinii ºi ca religie de stat." (B. Harenberg, Cronica istoriei omenirii, pag. 212).

La semnul acesta este vorba într-adevãr în principiu despre învãþãtura trinitarã care a fost preluatã, ca nici un alt punct, în mãrturisirea de credinþã tradiþionalã protestantã ºi este susþinutã de ei. În biserica catolicã, acum ºi la protestanþi, se mai adaugã ca mâna dreaptã sã fie folositã pentru semnul crucii. Criminalul multiplu, împãratul Constantin, ar fi vãzut o cruce pe cer. Mai târziu biserica lui de stat a introdus pentru toþi, obligatoriu, semnul crucii. Sub acest semn trinitar al crucii, la care trebuia sã se spunã: "În Numele Tatãlui, al Fiului ºi al Duhului Sfânt", biserica romanã a înfãptuit toate cruciadele groaznice ºi pogromurile. Iudeii ºi alþii au fost obligaþi sã sãrute crucifixul sau sã moarã.

Înainte de Constantin, conform istoriei bisericii nu a existat nici o ĂŽnvãÞãturĂŁ creÂştinĂŁ trinitarĂŁ, numai trinitĂŁĂži pĂŁgâne; tot aÂşa nici practicarea semnului crucii. Au existat numai dezbateri cristologice. CredincioÂşii biblici nu poartĂŁ nici crucifixe, nici nu-Âşi fac semnul crucii, ei cred ĂŽn lucrarea divinĂŁ de mântuire care s-a ĂŽnfĂŁptuit ĂŽn Hristos pe crucea de pe Golgota. Ei sunt convinÂşi de faptul cĂŁ Dumnezeu era ĂŽn Hristos Âşi a ĂŽmpĂŁcat lumea cu Sine prin moartea ispĂŁÂşitoare pe cruce. Ca Pavel Âşi primii creÂştini, mĂŁrturisesc Âşi ei: "Am fost rĂŁstignit ĂŽmpreunĂŁ cu Hristos, Âşi trĂŁiesc … dar nu mai trĂŁiesc eu, ci Hristos trĂŁieÂşte ĂŽn mine." (Gal. 2, 20a)

Din istoria bisericii este cunoscut faptul cã în primele secole dupã Hristos, nu a existat nici o bisericã romano-catolicã, nici una greco-ortodoxã sau vreo altã bisericã organizatã ca instituþie de stat. Au existat numai diferitele direcþii creºtine, care au fost apoi cuprinse de Constantin în "Imperiul Romanum" într-o bisericã unitarã. La Conciliul de la Niceea (325) nu a existat încã un papã, nici cardinali etc., tot atât de puþin la Conciliile de la Constantinopol (381) ºi Efes (431). Istoria papalã începe cu Leo I. în anul 441 d. Hr. În Niceea s-au adunat reprezentanþii diferitelor orientãri creºtine ºi au discutat violent. Prima confesiune creºtinã organizatã ca bisericã de stat a luat naºtere în sec. IV-V cu ajutorul statului. Ea nu a fost înfiinþatã de fapt de Hristos ºi de aceea nu are nimic comun cu El, nici în învãþãturã ºi nici în practicã.

Semnul acestei instituĂžii mondiale de unde pleacĂŁ prigonirea, este reprezentat prin capul ei ca autoritatea cea mai ĂŽnaltĂŁ ĂŽn ĂŽnvãÞãturĂŁ. Deci, dacĂŁ cineva ĂŽndrĂŁzneÂşte sĂŁ se ridice ĂŽmpotriva dogmei preasfinte a bisericii romane, Âşi anume ĂŽmpotriva trinitĂŁĂžii, ĂŽnseamnĂŁ cĂŁ a jignit-o de moarte Âşi este ĂŽn ochii ei un eretic, un copil al morĂžii. Vezi citatul din timpul nostru pentru viitor: "Deoarece Conciliul Vatican II a amintit ĂŽn decretul despre ecumenism (Nr. 20) numai despre astfel de creÂştini care cred ĂŽn trinitatea lui Dumnezeu, trebuie verificat ĂŽn ce mĂŁsurĂŁ mai sunt creÂştine comunitĂŁĂžile individuale care au respins credinĂža trinitarĂŁ." (EdiĂžia Herder, Lexiconul sectelor …, pag. 115). Pentru un dialog nu existĂŁ loc aici. Cu aceasta a fost datĂŁ decizia finalĂŁ.

Ca Âşi la ĂŽnfiinĂžare, aÂşa va fi Âşi acum la unificarea confesiunilor catolice Âşi protestante, Âşi anume dogma trinitarĂŁ va deveni absolut obligatorie pentru creÂştini. Prin aceasta unitatea protestantĂŁ va deveni tare Âşi va obliga toate grupĂŁrile evanghelice la acceptarea semnului, ĂŽn timp ce statul ĂŽi va veni bisericii ĂŽn ajutor: "Âşi a fĂŁcut ca toĂži: mici Âşi mari, bogaĂži Âşi sĂŁraci, slobozi Âşi robi, sĂŁ primeascĂŁ un semn pe mâna dreaptĂŁ sau pe frunte, Âşi nimeni sĂŁ nu poatĂŁ cumpĂŁra sau vinde, fĂŁrĂŁ sĂŁ aibĂŁ semnul acesta …" (vers. 16-17).

Faptul cã mai existã comunitãþi protestante care refuzã sã intre în marea unificare, va deranja foarte mult Conciliul Mondial al Bisericilor. Aceºtia vor fi acei care cred într-un singur Dumnezeu adevãrat ºi veºnic, care s-a descoperit în Isus Hristos spre salvarea ºi mântuirea noastrã. Ei îl vor respinge pe Anticrist, pentru cã Îl recunosc ca singurul Cap numai pe Hristos.

AceastĂŁ dogmĂŁ caracterizeazĂŁ formaĂžiunea cu cunoÂştinÞã falsĂŁ despre Dumnezeu Âşi Hristos. De aceea instituĂžia aceasta a prigonit mai mult ca oricare altĂŁ organizaĂžie pe credincioÂşii de altĂŁ convingere Âşi gândire, vĂŁrsând Âşiroaie de sânge ĂŽn trecut. Tot aÂşa se va ĂŽntâmpla atunci din nou cu acei care nu vor accepta semnul bisericii-mamĂŁ Âşi vor fi prigoniĂži. Pe de altĂŁ parte, cine crede dogma trinitarĂŁ Âşi este botezat trinitar, poartĂŁ prin aceasta automat semnul. AÂşa dupĂŁ cum se Âştie, biserica romanĂŁ pretinde a fi singura autoritate mântuitoare, cĂŁ ĂŽn ea singurĂŁ se aflĂŁ scĂŁpare, pentru cĂŁ numai prin ea Âşi sacramentele ei se poate primi salvarea. Demnitarii din biserici exercitĂŁ practici religioase ĂŽn faĂža oamenilor de la naÂştere pânĂŁ la moarte — cu rezultatul cĂŁ membrii lor vor ajunge ĂŽn focul iadului cu toate sacramentele dĂŁtĂŁtoare de mântuire. Este aceasta mântuire? Sfânta ScripturĂŁ spune altceva (Fap. 4, 10-12).

Biserica papalĂŁ pune ĂŽn locul unicei jertfe a lui Hristos valabilĂŁ ĂŽnaintea lui Dumnezeu, mesa inventatĂŁ de ei. Se spune cĂŁ o pâine este transformatĂŁ ĂŽn trupul real al lui Hristos, este purtatĂŁ ĂŽncolo Âşi ĂŽncoace, i se ĂŽnchinĂŁ Âşi apoi se mĂŁnâncĂŁ. ToĂži acei care nu au putut accepta o astfel de ĂŽnvãÞãturĂŁ ĂŽmpotriva Hristosului lui Dumnezeu, au fost blestemaĂži prin hotĂŁrârile conciliilor. AÂşa vorbeÂşte Domnul ĂŽn Cuvântul SĂŁu despre RĂŁscumpĂŁrĂŁtor Âşi despre lucrarea mântuitoare sĂŁvârÂşitĂŁ de El: "Prin aceastĂŁ ,voie‘ am fost sfinĂžiĂži noi, Âşi anume prin jertfirea trupului lui Isus Hristos, odatĂŁ pentru totdeauna … El, dimpotrivĂŁ, dupĂŁ ce a adus o singurĂŁ jertfĂŁ pentru pĂŁcate, S-a aÂşezat pentru totdeauna la dreapta lui Dumnezeu … CĂŁci printr-o singurĂŁ jertfĂŁ El a fĂŁcut desĂŁvârÂşiĂži pentru totdeauna pe cei ce sunt sfinĂžiĂži." (Evrei 10, 10+12+14).

În istoria mântuirii, Dumnezeu este singurul care lucreazĂŁ prin Isus Hristos, Domnul nostru. Duhul Sfânt lucreazĂŁ conform vestirii Cuvântului adevĂŁrului. Biserica lucreazĂŁ ĂŽn propriul ei nume ĂŽn formula "În Numele TatĂŁlui, al Fiului Âşi al Duhului Sfânt" — Biserica lui Hristos, dimpotrivĂŁ, lucreazĂŁ prin ĂŽnsĂŁrcinarea lui Dumnezeu ĂŽn Numele legĂŁmântului noutestamentar al Domnului Isus Hristos, singurul ĂŽn care se aflĂŁ mântuirea lui Dumnezeu pentru ĂŽntreaga omenire.

În capitolul 17 este folositĂŁ noĂžiunea "Babilonul cel mare, mama curvelor" cu privire la toate bisericile Âşi comunitĂŁĂžile libere care se unesc cu biserica-mamĂŁ. Acolo mai aflĂŁm ĂŽncĂŁ o datĂŁ despre un semn de pe frunte: "Pe frunte purta scris un nume, o tainĂŁ: ,Babilonul cel mare, mama curvelor Âşi spurcĂŁciunilor pĂŁmântului.‘ ÂŞi am vĂŁzut pe femeia aceasta, ĂŽmbĂŁtatĂŁ de sângele sfinĂžilor Âşi de sângele mucenicilor lui Isus. Când am vĂŁzut-o, m-am mirat minune mare." (vers. 5-6).

Bisericile fiice protestante care sunt Însemnate cu aceeaºi ÎnvãÞãturã trinitarã, se Întorc În sânul mamei lor. Astfel va fi iarãºi "Babilonul cel mare" care este Îmbãtat de sângele martirilor. Ioan a vãzut cum este, ºi s-a mirat foarte tare. ToÞi care cred ÎnvãÞãtura trinitarã ºi sunt membri În confesiunile respective, poartã deja semnul acesta. Acei care din convingere biblicã nu se pot supune acestei dogme, vor fi expuºi prigoanei. Cu acelaºi procedeu ºi cu aceeaºi caracteristicã cu care a exercitat aceastã bisericã prima ei prigonire, tot aºa o va Înfãptui ºi pe ultima.

Nenorocirea constã în faptul cã falsul se aseamãnã cu adevãrul pânã la confundare, încât sã înºele, dacã va fi cu putinþã, chiar ºi pe cei aleºi (Mat. 24, 24). În Mat. 7, 21-23 Domnul se referã la astfel de oameni care povestesc despre lucruri grozave, cum le cunoaºtem astãzi de la evangheliºtii trinitari de la televiziune ºi din bisericile charismatice. Deºi oamenii aceºtia au încercat sã se justifice, Domnul îi trimite de la Sine ºi îi numeºte lucrãtori fãrãdelege, pe care El nu i-a cunoscut nicio-datã. Lucrarea Duhului este întotdeauna în concordanþã cu învãþãtura adevãratã a Cuvântului lui Dumnezeu.

Ar fi bine sa te framante sfarsitul vietii tale mai mult decat sfarsitul lumii

Ioan, 11

25 Isus i-a zis: "Eu sunt ĂŽnvierea Âşi viaĂža. Cine crede ĂŽn Mine, chiar dacĂŁ ar fi murit, va trĂŁi. 26 ÂŞi oricine trĂŁieÂşte, Âşi crede ĂŽn Mine, nu va muri niciodatĂŁ. Crezi lucrul acesta?" [Ioan 11 ]