Pilda fiului risipitor contine intreg planul de mantuire, prin simbolurile folosite, acestea facand din ea una din cele mai complexe parabole ale Domnului. Sa le descoperim impreuna si sa ne hranim sufletele si mintile cu 'hrana adevarata', spre cresterea si dezvoltarea noastra spirituala.

Parabola oii pierdute, a drahmei pierdute si a fiului risipitor aduc ĂŽn mod clar la luminĂŁ iubirea plinĂŁ de milĂŁ a lui Dumnezeu, pentru aceia care s-au ĂŽnstrĂŁinat de El. Desi ei s-au ĂŽndepĂŁrtat de Dumnezeu, El nu-i lasĂŁ ĂŽn situatia mizerĂŁ ĂŽn care se aflĂŁ. El este plin de bunĂŁtate si milĂŁ duioasĂŁ fatĂŁ de toti aceia care sunt expusi ispitirilor unui vrĂŁjmas iscusit.

În parabola fiului risipitor, Domnul este prezentat ca ocupându-Se de aceia care au cunoscut cândva iubirea Tatãlui, dar care au îngãduit ispititorului sã-i facã robi, dupã voia lui.

Sfânta Scripturã ne vorbeste despre oameni care "s-au fãlit cã sunt Întelepti si au Înnebunit" (Romani 1,22); si aceasta este si istoria tânãrului din parabolã. Averea pe care a reclamat-o În mod egoist din partea tatãlui sãu a cheltuit-o cu desfrânatele. Comoara puterii tineretii sale a fost risipitã. Anii pretiosi ai vietii, tãria intelectului, viziunea luminoasã a tineretii, aspiratiile spirituale - toate au fost mistuite de flacãra plãcerilor.

Desi Înconjurat de binecuvântãrile iubirii Sale, nu este nimic pe care pãcãtosul, pornit pe panta Îngãduintei de sine si a satisfacerii plãcerilor pãcãtoase, sã doreascã mai mult, ca despãrtirea de Dumnezeu. Asemenea fiului nerecunoscãtor, el pretinde lucrurile cele bune ale lui Dumnezeu ca fiind, de drept, ale lui. El le ia, ca si când lucrul acesta ar fi ceva cu totul normal, fãrã sã multumeascã pentru ele si fãrã sã facã În schimb vreun serviciu din dragoste. Ca si Cain, care a iesit din fata lui Dumnezeu si a plecat sã-si caute un cãmin, dupã cum fiul pierdut s-a dus "Într-o tarã Îndepãrtatã", tot astfel cei pãcãtosi cautã fericirea În uitarea de Dumnezeu. Romani 1,28.

Oricare ar fi aparentele, viata care are În centrul ei numai preocuparea de sine este o viatã irositã. Oricine Încearcã sã trãiascã despãrtit de Dumnezeu, Îsi risipeste ceea ce are. El Îsi iroseste anii cei pretiosi, Îsi iroseste puterile mintii, ale inimii si ale sufletului. Acela care se separã de Dumnezeu, ca sã-si slujeascã siesi, este sclavul lui Mamona. Mintea pe care Dumnezeu a creat-o pentru a sta În compania Îngerilor a ajuns asa de degradatã, Încât sã fie În slujba a ceea ce este pãmântesc si animalic. Acesta este sfârsitul la care duce egoismul slujirii de sine.

Dacã ai ales o astfel de viatã, sã stii atunci cã-ti cheltuiesti banii pe ceea ce nu este pâine, si munca ta pentru ceea ce nu saturã. Vor veni momente când Îti vei da seama de starea ta decãzutã. Singur, Într-o tarã Îndepãrtatã, vei simti mizeria ta si În disperare vei striga: "O, nenorocitul de mine! Cine mã va izbãvi de acest trup de moarte!" Romani 7,24. Este afirmarea unui adevãr universal valabil, care este cuprins În cuvintele profetului: "Blestemat sã fie omul care se Încrede În om, care se sprijineste pe un muritor si Îsi abate inima de la Dumnezeu! Cãci este ca un nenorocit În pustie, si nu vede venind fericirea; locuieste În lanurile arse ale pustiei, Într-un pãmânt sãrac si fãrã locuitori". Ieremia 17,5-6. Dumnezeu "face sã rãsarã soarele Sãu peste cei rãi si peste cei buni, si dã ploaie si peste cei drepti si peste cei nedrepti" (Matei 5,45), dar oamenii au puterea sã se ascundã de strãlucirea soarelui si de ploaie. Astfel, În timp ce Soarele Neprihãnirii strãluceste si ploaia harului cade din abundentã peste toti, noi putem fi totusi despãrtiti de Dumnezeu, "locuind Încã În locuri arse de seceta din pustie".

Iubirea lui Dumnezeu urmãreste Încã pe cel care a ales sã se despartã de El si Domnul pune În miscare toate mijloacele pentru a-l readuce În casa pãrinteascã. Fiul risipitor, În starea lui nenorocitã, mizerã, "si-a venit În fire". Puterea amãgitoare pe care Satana a exercitat-o asupra lui a fost frântã. El si-a dat seama cã suferintele sale au fost rezultatul propriei sale nebunii. Asa nenorocit cum era, fiul risipitor a gãsit totusi puterea de a nãdãjdui În convingerea cã tatãl sãu Îl iubeste. Aceastã iubire a fost ceea ce l-a atras spre casã. Tot astfel, certitudinea iubirii lui Dumnezeu este aceea care constrânge pe pãcãtos sã se Întoarcã la Dumnezeu. "Bunãtatea lui Dumnezeu te Îndeamnã la pocãintã". Romani 2,4. Mila si bunãtatea lui Dumnezeu Înconjoarã fiecare suflet care este În primejdie, cu un lant de aur. Domnul declarã: "Te iubesc cu o iubire vesnicã; de aceea Îti pãstrez bunãtatea Mea". Ieremia 31,3.