ady_maris
Avansat
Data inscrierii: 31/Mai/2006 |
Mesaje: 200 |
|
|
|
Trimis: Mie Iun 14, 2006 3:22 pm |
|
|
|
|
|
Dumnezeu a fãcut începutul unei zidiri noi prin naºtere. Neamul omenesc a început prin creaþie. Neamul dumnezeiesc a început prin naºtere. ÃŽntre Dumnezeu ºi oameni trebuia stabilitã o relaþie de Tatã-fiu. EL nu a putut face aceasta prin Avraam, Moise sau vreun alt proroc, pentru cã toþi aceºtia fuseserã nãscuþi în lumea aceasta printr-o naºtere fireascã, fiind astfel o parte a creaþiunii cãzute în pãcat. Dumnezeu a fãcut începutul unei zidiri noi printr-o naºtere supranaturalã: aceasta s-a petrecut prin singurul Fiu nãscut. Dumnezeu a creat sãmânþa de viaþã în fecioara Maria. Ea a fost doar purtãtoarea Copilului. Maria a spus: „Iatã, roaba Domnului; facã-mi-se dupã cuvintele tale!” (Luca 1.38). Scriptura nu ºtie nimic despre o „mamã a lui Dumnezeu”; nici prorocii ºi nici apostolii nu cunoºteau noþiunea aceasta. De când sã aibã Dumnezeu o mamã? Dumnezeu este veºnic ºi nu a fost nãscut niciodatã. Isus însuºi nu a numit-o niciodatã „mamã” pe Maria, ci întotdeauna numai „femeie”.
Hristos a devenit Cel dintâi nãscut dintre mai mulþi fraþi (Rom. 8.29). Adam a fost fiul creat al lui Dumnezeu, Hristos a fost Fiul nãscut al lui Dumnezeu. Numai prin El putem fi nãscuþi din nou, ºi sã devenim o parte din neamul dumnezeiesc. Este scris: „Suntem din neamul Lui... Astfel dar, fiindcã suntem de neam de Dumnezeu...” (Fapte 17.28-29). Având în vedere faptul cã Dumnezeu a început o zidire nouã, înþelegem mult mai bine Apocalipsa 3.14: „...Iatã ce zice Cel ce este Amin, Martorul credincios ºi adevãrat, începutul zidirii lui Dumnezeu.”
Aici nu este vorba despre creaþiunea universului, ci despre începutul noii zidiri prin naºtere din nou. Aºa cum a primit Maria Cuvântul fãgãduit, ºi a fost umbritã de Duhul Sfânt, tot aºa toþi fiii ºi fiicele lui Dumnezeu trebuie sã primeascã Cuvântul fãgãduit, apoi Duhul Sfânt se coboarã peste ei ca sã aducã o nouã viaþã. Domnul a spus clar: „...dacã un om nu se naºte din nou, nu poate vedea ÃŽmpãrãþia lui Dumnezeu.” (Ioan 3.3).
În acelaºi capitol ni se spune cum are loc naºterea duhovniceascã - cu siguranþã cã nu prin ceremonii religioase. Sãmânþa divinã care este Cuvântul trebuie pusã mai întâi în sufletul nostru. Fãrã sãmânþa divinã nu poate exista naºtere din nou ºi nici viaþã duhovniceascã. Toate ceremoniile religioase nu sunt altceva decât pretenþii false. Toate acestea sunt zadarnice ºi constituie cel mai mare obstacol pus în calea oamenilor.
Mântuitorul nostru trebuia sã fie om ºi în acelaºi timp Dumnezeu, dar acest lucru a fost greºit înþeles. ÃŽn Ioan 10 iudeii L-au acuzat pe Domnul de hulã ºi au zis: „TU care eºti un om, Te faci Dumnezeu.” Isus le-a rãspuns: „Nu este scris în Legea voastrã: „EU am zis: Sunteþi dumnezei?” (Ps. 82.6). Dacã Legea a numit „dumnezei” pe aceia, cãrora le-a vorbit Cuvântul lui Dumnezeu,—ºi Scriptura nu poate fi desfiinþatã, — cum ziceþi voi cã hulesc Eu, pe care Tatãl M-a sfinþit ºi M-a trimis în lume ? ªi aceasta, pentru cã am zis: „Sunt Fiul lui Dumnezeu?”” ÃŽn Vechiul Testament, Cuvântul Domnului a venit la proroci. Ei au fost numiþi dumnezei datoritã substanþei divine pe care au primit-o, ºi care este Cuvântul. Din Dumnezeu poate ieºi numai ceva divin. Astfel Cuvântul care vine de la Dumnezeu este sãmânþa divinã (Luca 8.11) prin care noi devenim copii ai lui Dumnezeu. „EL, de bunã voia Lui, ne-a nãscut prin Cuvântul adevãrului, ca sã fim un fel de pârgã a fãpturilor Lui.” (Iac. 1.18). Apostolul Petru subliniazã acelaºi lucru prin urmãtoarele cuvinte: „…fiindcã aþi fost nãscuþi din nou nu dintr-o sãmânþã, care poate putrezi, ci dintr-una care nu poate putrezi, prin Cuvântul lui Dumnezeu, care este viu ºi care rãmâne în veac.” (1 Pet. 1.23) Acest lucru sã nu rãmânã o simplã învãþãturã, ci sã fie o trãire personalã. Cu siguranþã cã nu este suficient sã te alãturi unei biserici.
ÃŽn timpul celor patru mii de ani ai Vechiului Testament nu a existat nici un proroc care sã se fi adresat lui Dumnezeu cu „Tatã ceresc”. Tot aºa nu este relatat despre nimeni care sã se fi adresat vreunui Fiu al lui Dumnezeu. Este foarte important sã ºtim aceasta. Fãgãduinþele se aflã în Vechiul Testament, dar împlinirea acestora este în Noul Testament. Trecerea de la Vechiul la Noul Testament a fost necesarã pentru mântuirea noastrã. A avut loc o nouã descoperire a lui Dumnezeu, în legãturã cu legãmântul cel nou: pentru cã noi urma sã fim fãcuþi fii, aceastã descoperire trebuia sã aibã loc în Fiul. ÃŽn acelaºi timp noi recunoaºtem cã Acelaºi Domn Yahweh din Vechiul Testament este Fiul, Domnul Isus, în Noul Testament. Dumnezeul nevãzut, Elohim, s-a descoperit vizibil în timpul Vechiului Testament ca Domnul, Yahweh. Acelaºi Dumnezeu este Tatãl, care s-a descoperit în Fiul într-un chip vizibil, într-un trup omenesc. Numele „Isus ” (evreieºte Yahshua) înseamnã „Yahweh Salvatorul”. Fiecare Nume al lui Dumnezeu trebuie lãsatã în legãtura de care aparþine. Acolo unde se foloseºte cuvântul „Tatãl”, acesta nu poate fi înlocuit cu „Fiul”; dacã se vorbeºte despre „Fiul”, nu se poate folosi denumirea „Tatãl”. Totul îºi are locul sãu exact, ca de exemplu Fãcãtor, Mântuitor, ÃŽmpãrat, Judecãtor, º.a.m.d. Diferitele descoperiri ale lui Dumnezeu nu pot fi schimbate între ele. Singurul Dumnezeu, care are multe calitãþi, a devenit Tatãl nostru ceresc de când S-a descoperit pe pãmânt în Fiul. Ca Tatã, El nu a fost nãscut niciodatã ºi nici nu a murit vreodatã. Ca Fiu, El a fost nãscut, El a suferit, a murit ºi apoi a înviat.
Dumnezeu a fost preocupat de noi, de aceea a trebuit sã ne facã o parte din planul Sãu. Acest lucru s-a întâmplat prin lucrarea de rãscumpãrare. ÃŽn Rom. 6.5 este scris: „ÃŽn adevãr, dacã ne-am fãcut una cu El, printr-o moarte asemãnãtoare cu a Lui, vom fi una cu El ºi printr-o înviere asemãnãtoare cu a Lui.” Pe cât de sigur S-a descoperit Dumnezeu în Hristos, la fel de sigur se va descoperi Hristos în credincioºi, ºi la fel de sigur cum a înviat El din morþi, cei ce sunt ai lui Hristos vor avea ºi ei parte de prima înviere. „ªi Dumnezeu, care a înviat pe Domnul, ne va învia ºi pe noi cu puterea Sa.” (1 Cor. 6.14).
Trebuie sã ne gândim ºi la faptul cã niciodatã nu gãsim scris nicãieri în Biblie termenul de „Fiul veºnic” sau „Fiul ceresc”, dar gãsim „Dumnezeul veºnic” ºi „Tatãl ceresc”. Trebuie sã luãm bine seama la toate acestea.
De exemplu nimeni nu a spus „L-am vãzut pe Dumnezeu, deci L-am vãzut pe Domnul”; dar toþi cei ce L-au vãzut pe Domnul au putut spune: „L-am vãzut pe Dumnezeu.” Nici Tatãl nu a putut spune: „Cine Mã vede pe Mine, acela ÃŽI vede pe Fiul”, dar Fiul putea sã spunã: „Cine M-a vãzut pe Mine, a vãzut pe Tatãl.” (Ioan 14.9). Noi ÃŽl putem cunoaºte pe Dumnezeu numai prin descoperire divinã. Nu ne oprim la diferitele sale descoperiri, ci toate acestea provin din El. ÃŽn Luca 10.22 este scris: „...ºi nimeni nu ºtie cine este Fiul, afarã de Tatãl, nici cine este Tatãl, afarã de Fiul ºi acela cãruia vrea Fiul sã i-L descopere.”
Deja înainte de întemeierea lumii Dumnezeu plãnuise toate lucrurile. Deja din veºnicie urma ca slava lui Dumnezeu sã fie descoperitã prin Isus Hristos. Prin ºtiinþa Lui de mai înainte, El a putut sã-i aleagã înaintea întemeierii lumii pe cei ce urmau sã devinã fiii ºi fiicele Sale (Efes. 1.4-5). Numele lor au fost scrise în cartea vieþii Mielului (Apoc. 13.8), înainte de începutul timpului. Existã o alegere divinã mai dinainte: Hristos a fost rânduit mai dinainte sã fie Rãscumpãrãtor, iar Mireasa Lui a fost rânduitã mai dinainte sã fie rãscumpãratã. Pe baza ºtiinþei Lui mai dinainte, Dumnezeu i-a cunoscut pe aceia care vor primi Cuvântul ºi mântuirea Sa, de aceea i-a putut rândui mai dinainte pentru viaþa veºnicã. Prin ºtiinþa Lui mai dinainte, El ne-a inclus în mãreþul Sãu plan. (Rom. 8. 29-30)
SÃ LUÃM BINE SEAMA
ÃŽn creºtinãtatea din zilele noastre puteþi auzi clerul spunând „Fiþi binecuvântaþi de Dumnezeu Tatãl, de Dumnezeu Fiul ºi de Dumnezeu Duhul Sfânt”. Trebuie sã recunoaºtem însã cã o asemenea formulare nu a fost folositã nici mãcar o singurã datã de vreun proroc sau apostol.
Sigur cã Dumnezeu este Tatãl nostru, dar nu veþi gãsi termenul de „Dumnezeu Fiul” ci mai degrabã FIUL LUI DUMNEZEU. Acelaºi lucru este valabil ºi în cazul Duhului Sfânt. Nici mãcar o datã nu gãsim pe cineva spunând în Scripturã „Dumnezeu Duhul Sfânt”. Nu „Dumnezeu Duhul Sfânt” se miºca deasupra apelor, ci DUHUL LUI DUMNEZEU (Gen. 1.2). Este de neînþeles de ce totul a fost rãsucit. Nu „Dumnezeu Duhul Sfânt” a coborât peste Mesia când Acesta a fost botezat, ci Duhul lui Dumnezeu (Mat. 3.16). Nu „Dumnezeu Duhul Sfânt” a umbrit-o pe Maria, ci aºa cum este scris: „Duhul Sfânt Se va pogorî peste tine, ºi puterea Celui Prea înalt te va umbri. De aceea Sfântul care Se va naºte din tine, va fi chemat FIUL LUI DUMNEZEU.” (Luca 1.35). Cuvântul „Dumnezeu” este folosit ca ºi combinaþie numai când se vorbeºte despre Tatãl – de exemplu „Binecuvântat sã fie Dumnezeu, Tatãl…” – dar niciodatã atunci când este vorba despre Fiul sau despre Duhul. Dacã Duhul Sfânt ar fi o altã persoanã, atunci Copilul trebuia numit „Fiul Duhului Sfânt”, pentru cã Duhul Sfânt a umbrit-o pe Maria. Duhul Sfânt este pur ºi simplu Duhul lui Dumnezeu, iar Fiul lui Dumnezeu este descoperirea Tatãlui în chip vizibil.
ÃŽn Ioel 2.28 Dumnezeu a spus: „Dupã aceea voi turna Duhul Meu peste orice fãpturã...” ÃŽmplinirea acestei fãgãduinþe ne este descrisã în Fapte 2. Dumnezeu nu a revãrsat o altã persoanã, ci El a turnat pur ºi simplu Duhul Lui, exact aºa cum a fãgãduit. ÃŽn Fapte 1.4-8, Isus a vorbit despre fãgãduinþa Tatãlui. EL nu a spus numai cã va trimite Duhul Sfânt, (Ioan 16.7) ci a fãgãduit cã El însuºi se va întoarce (Ioan 14.18). Ambele sunt adevãrate: în ziua Cincizecimii EL a venit prin Duhul ca sã locuiascã în inimile credincioºilor.
Acum Hristos este în noi, ca Duh, nãdejdea slavei (Col. 1.27). ÃŽn prima sa predicã, Petru s-a referit la evenimentul acela: „ªi acum, odatã ce S-a înãlþat prin dreapta lui Dumnezeu, ºi a primit de la Tatãl fãgãduinþa Duhului Sfânt, a turnat ce vedeþi ºi auziþi.” (Fapte 2.33). Ioan Botezãtorul vestise deja: „EL vã va boteza cu Duhul Sfânt ºi cu foc.” (Mat. 3.11). Adevãrata învãþãturã apostolicã este cã în Hristos, Dumnezeu a fost cu noi, iar prin Duhul Sfânt, El locuieºte în noi. ÃŽn Ioan 4.24 Domnul a spus: „Dumnezeu este Duh...” Astfel, El a turnat Duhul Sãu. ÃŽn 2 Corinteni 3.17 Pavel scrie: „Cãci Domnul este Duhul...” Ce spuneþi acum? „Dumnezeu este Duh...”, „Domnul este Duhul...”, Duhul Sfânt este Duh – dar este un singur Duh, ºi Acela este Duhul lui Dumnezeu. Indiferent dacã este scris „Duhul lui Dumnezeu”, „Duhul Domnului” sau „Duhul Sfânt” — întotdeauna este vorba despre unul ºi acelaºi Duh.
Dacã citim despre Tatãl, Fiul ºi Duhul Sfânt, toate aceste descoperiri îºi au originea în Dumnezeul Atotputernic. Fiul ºi Duhul Sfânt nu pot fi despãrþiþi de Dumnezeu. ÃŽn Fiul, Dumnezeu a refãcut legãtura cu noi, prin Duhul noi avem legãturã cu El. Fiul a spus: „Am ieºit de la Tatãl...” (Ioan 16.28); acelaºi lucru este spus ºi despre Duhul Sfânt: „...Duhul adevãrului, care purcede de la Tatãl...” (Ioan 15.26). Astfel, Fiul ºi Duhul Sfânt nu ºedeau la stânga ºi la dreapta Tatãlui, ci au ieºit de la Tatãl. Acesta este adevãrul absolut biblic!
|